Login

Duminică, 6 martie, la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” Lazaret din municipiul Bacău a avut loc o întâlnire de suflet între membrii comitetului parohial, angajați ai fundației și 15 persoane aflate în detenție în cadrul Penitenciarului Bacău.

inchisoare

Activitatea menționată face parte din Proiectul Social Eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine”, derulat de Sectorul Social-Filantropic cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în penitenciarele din Bacău și Tg. Ocna.

Proiectul se adresează persoanelor private de libertate, dar și tinerilor elevi sau studenți, cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, și are două direcții de acțiune:

1. inițierea de acțiuni cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor aflate în detenție, prin vizitarea lor, oferirea de ajutoare materiale, facilitarea întâlnirii cu preotul din localitate, membrii familiei ori ai comunității din care fac parte deținuții, în vederea reintegrării sociale a acestora.

2. prevenirea şi conştientizarea consecinţelor consumului de droguri şi a săvârşirii delictelor, respectiv creşterea gradului de sensibilizare şi implicare a comunităţii în vederea facilitării reintegrării sociale a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate, având ca beneficiari direcţi elevii claselor VII-XII din şcolile şi colegiile din municipiul Oneşti, Tg. Ocna şi Bacău, respectiv deţinuți custodiați în Penitenciarul Bacău.

Întâlnirea a debutat cu participarea celor 15 persoane private de libertate la slujba Sfintei Liturghii, pe care preoții de la Parohia Lazaret au oficiat-o alături de Pr. Adrian Bârgu, slujitor la Capela din incinta Penitenciarului Bacău. În cuvântul rostit la predică, Pr. Adrian Bârgu a menționat faptul că ”proiectul acesta facilitează credincioșilor împlinirea practică a îndemnului lui Hristos de a vizita pe cei din temnițe, după cum rezultă din Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie. De data aceasta, Însuși Hristos a venit în mijlocul credincioșilor prezenți, sub chipul smerit al acestor persoane, pentru a ne îndemna să le arătăm dragostea noastră, sprijin și alinarea suferințelor sufletești”.

După săvârșirea slujbei, a urmat o agapă duhovnicească la „Așezământul Social Lazaret”, în cadrul căreia membrii comitetului parohial și deținuții prezenți au purtat discuții pe mai multe teme de interes comun: rolul determinant al credinței în depășirea momentelor grele din viață, pocăința – leacul vindecării sufletului, necesitatea derulării de proiecte care să sprijine integrarea socială a persoanelor închise etc. Atmosfera relaxantă și plină de încărcătură duhovnicească a permis exprimarea unor mărturii cutremurătoare din partea invitaților, privind greutățile din spațiul de detenție, lipsa familiei, rolul capelei și a duhovnicului în penitenciar, aprecierea libertății ca dar al lui Dumnezeu etc.

În finalul întâlnirii, membrii comitetului parohial au adresat invitaților îndemnuri de încurajare și întărire în credință pentru a trece peste această perioadă dificilă din viața lor, dăruindu-le un cadou, constând în mărțișor, felicitare, icoană, carte ziditoare de suflet și o floare. La rândul lor, deținutele au adresat mulțumiri inițiatorilor acestui proiect și au apreciat inițiativa membrilor comunității de a le primi în mijlocul lor ca pe o ”zi de libertate trăită în dragostea lui Hristos”.

Următoarea activitate din cadrul proiectului va consta în vizitarea persoanelor aflate în custodia Penitenciarului Bacău, în vederea săvârșirii unei slujbe de mulțumire, alături de oferirea de kituri igienice din partea Fundației ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău și a enoriașilor Parohiei Ortodoxe Lazaret, în rândul cărora s-au colectat fonduri și haine pentru persoanele private de libertate. De asemenea, în data de 18 aprilie, Parohia Lazaret din Bacău va fi gazda altor 15 persoane din penitenciar, care vor participa alături de credincioși la slujba Sfintei Liturghii și la o dezbatere pe tema pocăinței. (Pr. Eugen-Ciprian CIUCHE)

Aducerea Sfintelor Moaste al Sf Ioan Rusul

Sf Ioan Rusul